Dorina Chiriac - Despre viata in doi, dar mai bine de unul singur, cu o actrita de teatru si cinema

"Nu cred ca femeile si barbatii au nevoie unii de ceilalti non-stop"

- Intr-un moment de varf al carierei tale, cand regizorii de teatru si film se bateau sa te aiba in distributie, "ti-ai permis" o pauza de viata. Te-ai indragostit, ai facut un copil. Nu ti-a fost teama ca o sa tragi, profesional, pe linie moarta?

- Nu. Deloc. Talentul actoricesc nu este ceva ce se pierde cand pleci acasa de la teatru. Sigur, trebuie si ceva scoala pe langa el, trebuie sa inveti anumite lucruri, dar actoria e ceva cu care te nasti. Nu dispare. O ai pentru totdeauna.

- Se pare insa ca iubirea nu e la fel de statornica precum talentul actoricesc..

- Intr-adevar, indragosteala e ceva mai intamplatoare, dar greseala pleaca de la faptul ca vrem s-o eternizam. Sunt oameni care cauta cu tot dinadinsul sa fie cu cineva, sa traiasca in doi, crezand ca numai asa devin cu adevarat impliniti. Dimpotriva. Eu cred ca fericirea personala nu are legatura cu omul de langa tine. La Judecata de Apoi nu mergem "de mana", ci absolut singuri, si dam socoteala pentru cat am fost de fericiti noi insine. Cat am facut noi pentru noi. Da, din cand in cand, ne mai intalnim cu cineva si "folosim" aceste intalniri. Daca le folosim frumos si daca ne fac bine, atunci este foarte in regula. Daca nu, daca ne produc suferinta si ne fac rau, atunci ne separam si mergem inainte de unii singuri. E mult mai onest si mult mai sanatos pentru suflet.

- Cum se indragosteste un actor, cineva obisnuit sa "joace" iubirea pe scena si pe ecran?

- La fel ca toata lumea, singura diferenta este ca iubirea lui devine publica. In viata mea au fost cativa oameni pe care i-am iubit si ii iubesc in continuare, cu care cred ca am fost harazita sa fiu. Am mers cu ei cate o bucata de drum, dar, la un moment dat, caile noastre s-au despartit. Au devenit diferite. Ma intereseaza in continuare ce se intampla cu acesti oameni, imi pasa enorm de soarta lor, dar, pur si simplu, nu cred ca femeile si barbatii au nevoie unii de ceilalti non-stop. "Vai, am iesit dintr-o relatie, trebuie sa-mi gasesc neaparat pe altcineva!" Nu. Eu nu ma plictisesc singura, ma plac foarte mult, imi par foarte interesanta mie insami. Iar mai nou, nevoia mea de afectiune este implinita de Sonia, fetita mea si a lui Florin (Piersic Jr.). Acum exista o persoana pentru care voi fi toata viata cea mai frumoasa femeie, in orice situatie, iar aceasta persoana este Sonia. In rest, habar nu am ce-o sa mi se intample.

- Nu e greu sa transformi iubirea in prietenie? Sa-ti reprimi sentimentele?

- Nu. Nici macar in cazul meu, care nu am avut niste "relatii" obisnuite, ci am trait mari iubiri, pasiuni teribile. E adevarat ca este important ce soi de oameni traiesc o pasiune. Pe mine si pe Florin, de exemplu, nu ne leaga numai faptul ca avem un copil impreuna. Aparitia si cresterea Soniei este doar cel mai important lucru care ne uneste, dar in afara de asta sunt niste trairi profunde, care nu ne lasa sa ne indepartam unul de celalalt. Nu e vorba de trecutul comun, ci de anumite detalii din personalitatea noastra, ceva adanc ce nu se poate schimba. Oricum, la toti oamenii cu care am fost impreuna stiu ca pot apela oricand, cu orice problema, si ei vor veni in ajutorul meu.

- E chiar posibil sa nu porti nici un fel de ranchiuna?

- Eh, acum depinde de ce ti-a facut persoana respectiva (rade). Eu nu port ranchiuna, pentru ca mie nu mi-a facut nimeni rau, ne-am despartit de la sine, ne-am diferentiat in timp. Daca nu mai comunicam total, asa ca la inceputul iubirii, daca nu ne mai "intalnim" asa cum ne intalneam, de ce sa ne tinem in loc, de ce sa ne otravim, de ce sa ajungem sa ne uram?

- Din tot ce spui, inteleg ca nu prea esti de acord cu casatoria. In cadrul ei e mai greu sa te "diferentiezi" si sa o iei pe alt drum. Crezi ca este o institutie expirata? Tinerii nu se dau deloc in vant dupa ea...

- Cred ca, in general, este mai degraba o frica de responsabilitate. Pentru mine, ca femeie, casatoria este un fel de protectie, dar nici eu nu cred in ea. Singurul fel de casatorie in care cred este cea din biserica. Altfel, institutia in sine este mai labila decat un imprumut la banca, vorba cuiva. Nu-mi place nici nunta ca eveniment. Nu-mi place pentru ca risipeste energia in alte amanunte decat in cele esentiale. Cred ca tinerii nu se feresc de casatorie ca expresie a iubirii, ci de ornamentele care se aplica acestei iubiri, de promisiunile in forma legala pe care trebuie sa le faca.

- Tu nu te-ai casatorit, dar asta nu te-a impiedicat sa faci un copil. Ai o fetita superba. Ce inseamna maternitatea, ce schimba ea in sufletul unei femei?

- Cand devii mama, ti se schimba in primul rand valorile. Nu te mai pierzi in maruntisuri, pentru ca incepi sa faci totul pentru persoana pe care o iubesti cel mai mult: copilul. Traiesti, experimentezi un tip de iubire care nu seamana cu nimic. Este un sentiment separat de orice alt fel de dragoste, cum ar fi cea fata de persoana iubita, fata de Dumnezeu, fata de tine insuti. Este momentul cel mai clar in care simti ca esti ales! Ales sa traiesti un asemenea miracol.

- Ce vezi in Sonia cand o privesti?

Sonia este foarte a noastra, a mea si a lui Florin. Sigur ca seamana cu noi doi, dar aduce cu ea, pe langa istoria noastra, si istoria celor dinaintea noastra. Seamana cu Tatiana, mama lui Florin, seamana cu mama mea, seamana cu Piersic cel mare. Este extraordinar cum se aduna intr-un copil toate datele acestea, fragmente din fiecare om pe care-l mosteneste. Cred ca asta se vede cel mai bine intr-un copil mic. Altceva nu pot spune inca despre ea. Dar pot zice ca in cresterea Soniei nu ne propunem decat sa fim atenti, sa nu o incurcam prea mult in drumul ei.

"Gestul de tandrete trebuie exersat permanent"

- Parintii isi pot incurca copiii?

- Oamenii de azi sunt mai ocupati, trebuie sa munceasca, sa castige bani. La fel sunt si eu. Vorbim insa acum de momentul in care te-ai intors acasa. Faptul ca stai in aceeasi camera cu copilul, ca ii schimbi scutecele, ca-l hranesti sau ca-i cumperi jucarii nu inseamna ca ii dai atentie. Nu inseamna ca ai grija de el. Ce uita oamenii este sa le arate copiilor ca ii iubesc. Copiii au nevoie de o iubire prezenta. Mamele "moderne" sunt invatate sa-si sarute copiii doar in somn. Nu, nu, nu! Ce ii face pe oameni, pe viitorii adulti, increzatori in fortele proprii se naste in copilarie. Faptul ca esti iubit, exercitiul afectiunii, ii va face pe copiii ajunsi mari sa ofere la randul lor afectiune. Tandretea fatisa ii ajuta sa nu fie frustrati, sa nu se indoiasca de ei. E obligatoriu pentru descoperirea de sine sa se iubeasca, si asta nu se poate face decat daca sunt iubiti la randul lor si li se arata mereu acest lucru prin gesturi clare: prin imbratisari, prin sarutari. Eu asta mi-am propus fata de Sonia, sa ii arat tot timpul ceea ce simt pentru ea. Mai exista la noi expresia: "Vai, ce m-am sacrificat pentru tine, copilule! Cate ti-am dat, cat m-am dat eu deoparte pentru tine, iar tu uite ce faci acum!...". Ce prostie! Cum poti numi sacrificiu ceva ce faci din iubire? Iubirea ne face in primul rand noua, personal, foarte bine, si pentru asta ar trebui sa fim recunoscatori in fiecare secunda a vietii noastre.

- Ne face bine, dar din pacate exista din ce in ce mai putin. De la o vreme, bantuie o mare lipsa de afectivitate in randul oamenilor. Parca am fi uitat de tandrete, de vorbe bune, de gesturi de-alint, sa mangai pe cineva, sa-l imbratisezi...

- Da, asa simt si eu si ma tem de aceasta criza. Cred cu tarie ca afectivitatea este un exercitiu fizic necesar. Gestul de tandrete trebuie exersat mereu ca sa nu-l uiti, ca sa nu-ti vina greu sa-l faci. Este precum memoria, daca nu o folosesti, se impietreste. In tarile mai putin chinuite decat noi, oamenii au ajuns la aceasta concluzie de multa vreme, si de aceea in Franta, de pilda, ti se vorbeste frumos in orice loc public, in vreme ce la noi, vanzatoarea din spatele galantarului iti tranteste, nervoasa, salamul in fata. In constructia armonioasa a unui om se poate porni si de la forma catre esenta. Daca tot uitam pe zi ce trece sa fim tandri si politicosi, atunci eu cred ca pana la un anumit nivel este bine ca exista si conventii sociale. Poate daca suntem "obligati" sa fim mai calzi, vom recastiga cu timpul o trasatura devenita periculos de rara. Of, oamenilor le este atat de frica sa experimenteze afectivitatea! Le este atat teama sa-si traiasca propria viata, real si puternic, se ascund dupa alte persoane si etichete. De asta se ocupa mai mult cu viata celorlalti.

"Sa facem ce ne place"

- Iubirea, maternitatea, despartirea, suferinta, toate aceste trairi personale influenteaza un actor in prestatia lui artistica?

- Da, trairile si schimbarile din viata personala te influenteaza ca actor. Dar in timp ce sufletul sufera, corpul tau (fara tine) invata sa transforme trairea negativa intr-una pozitiva si creativa.

Avand in vedere ca actorii lucreaza cu emotia, cu cerebralul, toate acestea trebuie sa ne fie mereu disponibile, indiferent de ce ni se intampla in afara teatrului. Si exista o modalitate individuala, misterioasa, prin care te biciuiesti pe dinauntru, te repui pe picioare pentru cateva ore si existi cu totul, doar pe scena. Dupa care este foarte posibil sa cazi. Insa drama nu este mai mare la un actor decat la un om cu alta meserie. Sunt convinsa ca ceea ce ti se intampla te influenteaza si pe tine, care scrii sau vorbesti cu oamenii, asa cum facem noi acum. Acesta este un proces asemanator cu ceea ce fac mamele. Ele, indiferent de ce li se intampla, au datoria sa nu transmita nefericirea copilului. Pentru ca el simte, iar copilul trebuie sa rada, sa fie fericit. Mamele au puterea de a trece de la o stare la alta pentru pruncii lor, fara sa fie actrite, am vazut asta. Cand esti parinte, mama sau tata, primeaza atat de mult copilul, incat nimic nu mai pare foarte grav. Iar pentru un actor, primeaza publicul.

- Dorina, te consideri un om fericit?

- Da. Dar eu cumva mereu sunt, pentru ca fericirea la mine este ceva ce nu are legatura cu timpul, cu spatiul, cu oamenii, cu familia. Fericirea mea este constientizare absoluta a existentei mele. Nu stiu, poate ca e mult sa spun ca sunt fericita, dar sunt implinita si sunt in echilibru cu mine. Dorintele mele, capacitatile mele sunt in armonie cu actiunile mele, si atunci sunt intr-un echilibru pozitiv. Si-apoi, eu am si niste prieteni foarte buni, la care ma raportez intotdeauna. Prin ei imi verific eu legatura cu pamantul. Daca eu sunt bine cu mine, dar am si confirmarea lor, atunci stiu ca sunt in regula.

- Se pot da, oare, sfaturi legate de fericire?

- Din pacate, nu pot da un sfat. Dar pot spune ca e posibil sa atingi acest echilibru daca nu te complaci in situatii care iti fac rau. Gandul tau trebuie sa fie permanent manat de ideea de a face bine. Si mai este un lucru pe care nu trebuie sa-l pierdem, un lucru pe care il folosim cu prisosinta in copilarie: sa facem ce ne place. Sigur, in limitele unei educatii anume si cu dorinta de a functiona in societate si de a fi placut si altora. Nu cred ca exista lucru mai frumos si mai satisfacator pentru un om decat sa fie placut de un alt om.

- Sa vorbim pe scurt si despre cealalta iubire a ta: teatrul. In ce spectacole te putem vedea?

- Cant iar in "Apolodor", impreuna cu Ada Milea, la Teatrul Act. Tot acolo am reluat "Don Quijote", intr-o formula restransa, cu Ada Milea si Bogdan Burlacianu (Bobo, de la formatia Fara zahar). Mai joc si cu Lia Bugnar la Green Hours, iar la Teatrul Metropolis, am doua spectacole, din care unul l-am pus in scena chiar eu, impreuna cu Florin, "Opposites Attract". Iar ca viitoare premiera, lucram la Teatrul de Comedie - teatrul meu de suflet, la care sunt angajata - ultima piesa a lui Matei Visniec, "Ioana si focul" (Ioana D'Arc), in regia Catalinei Buzoianu.

- Iar ca viitor... personal?

- Viitorul meu cel mai indepartat este... maine. Trebuie neaparat sa am un program pentru maine. In rest, traiesc si reactionez la o situatie noua asa cum simt. Si, sa stii, in general simt bine. (sursa:formula-as)